Mănăstirea reprezintă un ansamblu de construcţii de cult, gospodăreşti şi de locuit, încadrate în frumosul peisaj din vecinătatea satului Suruceni.

În Moldova mănăstirile dintotdeauna se construiau în cele mai pitoreşti locuri: pe malurile râurilor, aproape de lacuri sau în desişul pădurii.
Pe timpuri mănăstirile erau adevărate centre culturale cu biblioteci mari, colecţii de artă religioasă şi obiecte decorative. Mănăstirea de maici poate fi localizată foarte uşor.

Pe fundalul pădurii de lîngă satul Suruceni, pe orice timp, strălucesc cupolele bisericii. Locaşul a fost întemeiat încă în anul 1785, odată cu biserica de vară „Sf. Gheorghe” construită din lemn. Mănăstirea se deosebeşte de celelalte centre monahale din ţară prin diversitatea şi amenajarea răzoarelor, unde cresc flori incredibil de frumoase pe care nu le găseşti nici la o florărie.

Deasemenea aici pot fi văzute icoane vechi unicate : „Sărutul Sfîntei Elizaveta”, adusă de la Ierusalim şi „Adormirea Preacuvioasei Maicii Domnului” brodată cu mărgele mici.
Mănăstirea Suruceni este o mănăstire unică în felul său şi pentru faptul că, aici se păstrează moaştele marilor mucenici Epictet şi Astion, cît şi moaştele lui Antin din Atos, care nu sînt la nici o altă mănăstire de pe teritoriul Moldovei, Rusiei şi Ucrainei.
Pelerinii fac drum lung pentru a se închina sfintelor moaşte.
Pe lîngă mănăstire activează un seminar teologic pentru fete unde învaţă peste 70 de seminariste, care au trecut un concurs selectiv de admitere.
Pe teritoriul locaşului există un mic atelier de fabricare a lumînărilor bisericeşti.